În urmă cu 65 de ani şi o zi, la Răşinari, lua fiinţă o echipă de fotbal pe numele ei BNR Bucureşti. De-a lungul timpului, multe au fost evenimentele ce au creat în jurul clubului o adevărată aură, pe care doar formaţiile importante o au.
Cu toate astea, anumite momente din îndelungata istorie a echipei nu pot fi trecute cu vederea, pentru că pot fi considerate adevărate borne pentru evoluţia „bancarilor” în timp.
Aşadar, nimic nu poate începe fără data de 10 mai 1944, atunci când Traian Pătraşcu şi Nicolae Pop, împreună cu câţiva tineri tipografi, toţi mari iubitori de fotbal, au pus bazele grupării cu numele amintit ceva mai devreme. În total au fost 24 de persoane care au pus umărul la înfiinţarea clubului Băncii Naţionale. De aici şi până la debutul în primul eşalon fotbalistic al ţării nu au trecut decât 11 ani.
În 1955, BNR Bucureşti debuta în prima ligă cu o serie de jucători necunoscuţi în acea vreme, dar care îl aveau în frunte pe Titus Ozon şi izbuteau să termine pe un spectaculos loc trei. Performanţa acestui prim sezon a fost reeditată în ediţia de campionat din anii 1961-1962, când Progresul, noua denumire a echipei, ocupa, din nou, a treia poziţie a podiumului.
Derulând puţin istoria, ajungem la nefastul sezon 1964-1965, când Progresul retrograda pentru prima dată în liga secundă, cu toate că avea în componenţa sa o serie de jucători ce evoluau la echipa naţională.
Revenind în zilele noastre şi privind asupra întregii istorii bancare, nu putem decât să tragem o singură concluzie: Progresul a fost mai mereu urmărită de ghinion. Fie că a ratat titlul de campioană sau nenumărate finale ale Cupei României, jucătorii ce au evoluat în bleu-albastru nu au avut norocul de partea lor. Cifrele vorbesc de la sine şi nu necesită adăugiri:
Câştigatoare a Cupei României: 1959/1960;
Finalistă în Cupa României: 1957/1958, 1996/1997, 2002/2003, 2005/2006;
Vicecampioană a României: 1995/1996, 1996/1997, 2001/2002.
Europa nu a fost o necunoscută formaţiei din Parcul cu Platani, „bancarii” având meciuri memorabile împotriva unor formaţii cu nume. Partizan Belgrad, FC Brugges, PSG sau Herenveen sunt doar câteva din echipele care au venit în Cotroceni.
Chiar dacă performanţele s-au cam ferit de „bancari”, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre jucătorii importanţi. Printre cei care au îmbrăcat tricoul Progresului merită amintiţi Titus Ozon, Viorel Mateianu, Gino Iorgulescu, Liviu Ciobotariu, Cosmin Olăroiu, Marin Dună, Petre Marin, Dan Petrescu, Adalbert Kassai, Mircea Sandu, Ovidiu Petre, Cristian Săpunaru, Răzvan Lucescu sau Marius Lăcătuş.
Din păcate, toate cele spuse mai sus şi toate cele ce s-au întâmplat de-a lungul timpului au trecut cumva în plan secund. Asta pentru că nu de puţin timp Progresul Bucureşti a intrat în moarte clinică. Problemele financiare au făcut ca echipa să ajungă la două neprogramări în campionat şi astfel, s-a văzut exclusă din competiţie.
Important în continuare este ca toţi cei apropiaţi clubului să nu uite de o istorie cât o viaţă de om. Oamenii, mai exact bărbaţii, se pensionează la vârsta de 65 de ani, iar Progresul, dimpotrivă, trebuie să renască precum pasărea Phoenix, aşa cum le place suporterilor progresişti să spună.
La Mulţi Ani, Progresul !
Articol realizat de Alexandru Amironoaiei

















































Comenteaza articolul / 30 comentarii
Comentariu scris de: nehoiu, la data de 14.06.2009, ora 08:00
Comentariu scris de: nume autor, la data de 07.06.2009, ora 15:49
Comentariu scris de: DA ! REVENIM !, la data de 20.05.2009, ora 11:07
Comentariu scris de: CATE STIU..., la data de 16.05.2009, ora 17:53
Comentariu scris de: FAN NATIONAL, la data de 15.05.2009, ora 15:31
Comentariu scris de: NOUL NUME..., la data de 13.05.2009, ora 11:49
Comentariu scris de: pt. progresistul de , la data de 12.05.2009, ora 16:42
Comentariu scris de: nume autor, la data de 12.05.2009, ora 16:36
Comentariu scris de: progresist 100/100, la data de 12.05.2009, ora 14:42
Comentariu scris de: progresist, la data de 12.05.2009, ora 12:16
Comentariu scris de: pt. ploiesteanu, la data de 12.05.2009, ora 07:16
Comentariu scris de: varzarilor, la data de 11.05.2009, ora 23:35
Comentariu scris de: Kan, la data de 11.05.2009, ora 22:54
Comentariu scris de: nume autor, la data de 11.05.2009, ora 22:42
Comentariu scris de: ploiesteanu, la data de 11.05.2009, ora 21:10
Comentariu scris de: Taxa, la data de 11.05.2009, ora 19:51
Comentariu scris de: Ardelean?, la data de 11.05.2009, ora 19:40
Comentariu scris de: ady9, la data de 11.05.2009, ora 18:27
Comentariu scris de: omuleti plini..., la data de 11.05.2009, ora 17:00
Comentariu scris de: ZU, la data de 11.05.2009, ora 16:47
Comentariu scris de: nume autor, la data de 11.05.2009, ora 16:43
Comentariu scris de: Ardeal, la data de 11.05.2009, ora 16:31
Comentariu scris de: ZU, la data de 11.05.2009, ora 16:09
Comentariu scris de: Ardeal, la data de 11.05.2009, ora 16:04
Comentariu scris de: nume autor, la data de 11.05.2009, ora 15:58