Timişenii au nevoie de acceptul CJ Timiş şi FRF pentru mutarea partidei.
Conducătorii de la Fortuna Covaci speră ca locul de desfăşurare al meciului loc cu UTA, din 27 martie, să se mute pe principalul stadion din Banat.
Partida ce contează pentru etapa a 21-a a Ligii a II-a atrage deja atenţia suporterilor din zona de vest. Din cauza cererii mari de bilete, în special din partea suporterilor arădeni, conducerea Fortunei vrea să mute partida la Timişoara.
"Ar fi o idee, ţinând cont de interesul pentru acest meci. Dacă se joacă la Covaci probabil vom lăsa tribuna a doua oaspeţilor, însă nu putem primi acolo mai mult de o sută de persoane", susţine Florin Macavei, preşedintele Fortunei Covaci.
Stadionul "Dan Păltinişanu", aflat în proprietatea CJ Timiş, este închiriat trupei fanion a Banatului, Poli Timişoara. "Dacii" speră însă că se va găsi o soluţie pentru a susţine şi ei un joc pe "marele oval", mai ales că duelul este considerat unul cu grad de risc ridicat.
"Nimeni nu doreşte să se întâmple incidente, altele sunt condiţiile de securitate în Timişoara, faţă de câmpul de la Covaci", argumentează Macavei. Duelul Fortuna-UTA ar atrage şi interesul suporterilor timişoreni, care nu ar rata ocazia de a-şi vedea eterna rivală capotând în faţa micuţei grupări timişene.
"Ar fi extraordinar pentru băieţi să jucăm pe Dan Păltinişanu" (Orlando Trandu, director de organizare Fortuna Covaci)
Articol scris de Cornel
BIHOLARI













































Comenteaza articolul / 45 comentarii
Comentariu scris de: puya.ultras korp, la data de 14.03.2010, ora 05:21
Comentariu scris de: ARGES-VIOLA, la data de 13.03.2010, ora 09:15
Comentariu scris de: Alex, la data de 13.03.2010, ora 01:02
Comentariu scris de: ARGES-VIOLA, la data de 12.03.2010, ora 22:24
Comentariu scris de: bla bla, la data de 12.03.2010, ora 19:07
Comentariu scris de: arad, la data de 12.03.2010, ora 18:42
Comentariu scris de: arad, la data de 12.03.2010, ora 18:32
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 18:11
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 18:08
Comentariu scris de: ARGES-VIOLA, la data de 12.03.2010, ora 18:04
IS CURIOS CATZI ARADENIII CU CISME VOR VENI LA TM..MAI MULTI DE 10 PENSIONARII CARE MANCA SEMINTZE NU CRED ..CRED CA AIA CU S.U.R SI HOOLIGANNS SAU CE MAI AU EI VOR STA ACASA SI SE VOR UITA CU PU*LA-N MANA LA MECI LA TV
HAI RESPECT VIOLA!
Comentariu scris de: aradean, la data de 12.03.2010, ora 16:59
Comentariu scris de: SIR UTA RED, la data de 12.03.2010, ora 15:47
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 15:04
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 14:28
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 14:27
Comentariu scris de: the west, la data de 12.03.2010, ora 14:21
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 14:16
Comentariu scris de: puya.ultras korp, la data de 12.03.2010, ora 14:13
COVACIUL SATELITUL LUI TIMISOARA
prezenta voasta infecta pateaza o lume selecta,echipe fara valoare,istorie si culori ce sunteti,adunaturile spurcate din vest
Comentariu scris de: andrew, la data de 12.03.2010, ora 14:04
Comentariu scris de: bau, la data de 12.03.2010, ora 13:57
Comentariu scris de: SERGIU, la data de 12.03.2010, ora 13:42
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 13:30
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 13:29
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 13:26
Comentariu scris de: politehnica timisoara, la data de 12.03.2010, ora 13:22