Petrolul Ploieşti a reuşit un rezultat prestigios în faţa prim-divizionarei croate NK Zagreb, pe care a depăşit-o cu 2-1 (0-0), la capătul unui meci de mare angajament.
Deşi le-au lipsit Tokic şi Vugrinec, croaţii au aliniat o echipă foarte elastică şi puternică, care a acoperit bine zonele terenului şi a alergat mult. Acest fapt i-a încurcat pe "lupi", care au început timoraţi partida şi au construit anevoios. A. Vlad (minutul 7) a scos şutul lui Ljubojevic, din careu, după ce Chiriţă greşise pasul la ofsaid.
Două minute mai târziu, galben-albaştrii sunt aproape de gol, dar Bozga se sperie de faptul că a ajuns în poziţie de "unu la unu" cu portarul şi şutează în acesta, după care este blocat de un fundaş!
Piskor (13) ratează o ocazie bună, după ce arbitrul de centru a uitat să semnalizeze un aut. De fapt, şi la acest meci, ploieştenii aveau să simtă pe pielea lor efectele unui alt arbitraj de proasă calitate. Elevii lui Vivi Răchită pun încet-încet stăpânire pe joc, însă Budescu sau C. Stoica nu au puterea să rezolve fazele decisive din careul advers. Ultimul trimite, în minutul 30, o centrare "tăiată" în careu, însă Opriţă trece la un vârf de bocanc de primul său gol în Antalya în tricoul Petrolului!
Pe fondul unui joc pe contre, dar fără prea multe realizări în zona celor două careuri, acelaşi ex-stelist pierde o minge în jumătatea proprie, din aceasta fază născându-se cea mai mare ocazie a ex-iugoslavilor, finalizată cu centrarea lui Medic pentru ratarea percutantul Ljubojevic, fază la care Andrei Vlad era ca şi bătut!
Finalul primului mitan, în care munca din teren a mijlocaşilor petrolişti a fost vizibil anihilată de efortul croaţilor, aduce, totuşi, încă o ocazie în contul lui Budescu (41), însă acesta este blocat în extremis în careu.
În partea secundă, datele problemei
se schimbă radical, petroliştii arătând o cu totul altă forţă
ofenisvă, un rol determinant avându-l şi schimbările făcute de
Răchită, nou-intraţii fiind "în mână".
Bozga (49) şi Budescu (59) se "pierd" în careul advers în poziţii
favorabile, însă, până la urmă, nou-intratul Cataramă decshide
scorul de la un metru de buturile adverse, profitând şi de
nesiguranţa portarului advers, dar şi de centrarea impecabilă a lui
Benga, după un balon prelucrat de Plămadă (65)!
Peste doar 3 minute însă, găzarii cad, din nou, victime... arbitrului de centru, care fabrică din nimic un penalty pentru croaţi, la o fază la care Bozga nu şi-a incomodat cu nimic adversarul! Bate Parlov, apără A. Vlad, însă acelaşi decar al croaţilor finalizează din a doua încercare, profitând de somnolenţa defensivei ploieştene!
Golul nu avea să toarne "plumb" în picioarele "albaştrilor" care îşi impun partitura ofensivă, cucerind definitiv mijlocul terenului, acolo de unde s-au născut fazele periculoase ale petroliştilor, la capătul unei "morişti" de pase de zile mari, avându-i în prim-plan pe Cataramă, Liviu Mihai, Crăciun şi Plămadă.
Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat în minutul 74, când centrarea lui Plămadă este respinsă în bara stângă de Pavlovic, însă Pop este atent şi reia din apropiere direct sub transversală! Până la final, Petrolul s-a mai apropiat de câteva ori periculos de poarta croată, însă, mai important, a anihilat orice intenţie ofensivă a unui adversar care a părut rămas fără replică la forcingul învingătorilor din mitanul secund.
A fost o victorie muncită în faţa celui mai dificil adversar de până acum, vestea bună fiind nu doar că Petrolul construieşte meticulos, ci şi că are variante serioase şi pe banca de rezerve!
Mulţumit de succes, Vivi Răchită a declarat: "Mă bucur că am învins adversarul cel mai dificil pe care l-am întâlnit, o echipă solidă, care ne-a pus mari probleme! Recunosc că am avut şi şansă în mitanul întâi la ocaziile lor, dar să nu uităm că şi ei au avut noroc de o greşeală personală a noastră pentru a reintra în joc. Mă bucur că marchează jucătorii tineri, sunt mulţumit de evoluţie, rezultat, dar şi pentru că avem ocazii destule, însă mai sunt multe de remediat în jocul nostru. Suporterii să fie convinşi că în jocurile oficiale vor juca cei mai în formă jucători, pentru că la mine nu contează numele şi numărul de pe tricou."
PETROLUL - NK ZAGREB 2-1
(0-0)
Au marcat: Cataramă (65), Pop (74)/Parlov (68)
PETROLUL: A. Vlad - D. Chiriţă (63-M.Tudor), Bozga (68-Neagu), Cosic (80-Şomodean), P. Stoica - Cr. Vlad (cpt) (52 - L.Mihai), Neagoie (53 - Benga) - Opriţă (53-Cataramă), Budescu (63-Plămadă), C, Stoica (53-Pop) - Radchenko (46-Crăciun). Rezerve: Şerban - Brânză, Steriu, Dimbi. Manager general: Valeriu Răchită.
NK ZAGREB: Skoric - Poljak, Pavlovic, Ivankovic, Vidojevic - Babic, Parlov, Novosel - Piskor, Ljubojevic, Medic. Rezerve: Herzeg - Dedic, Abdurahimi, Madunovic. Antrenor: Igor Stimac.
Sursa fcpetrolul.ro
















































Comenteaza articolul / 27 comentarii
Comentariu scris de: ANDREI, la data de 11.02.2010, ora 03:29
Comentariu scris de: ANDREI, la data de 11.02.2010, ora 03:26
Am facut rost de golul meu,din meciul cu Metalul Plopeni,gol marca Hagi,din meciul cu Columbia si o sa-l uploadez pe youtube,ciudosilor.
Maine dimineata,mergem sa ne antrenam pe stadionul celor de la Caycur Rizesport,pentru ca pe terenul nostru din fata hotelului,sunt programate maine 2 amicale si este imbinat cu apa.N-ar mai fi antrenament,daca ramanem aici.
Si inca ceva,pentru "adevaratii" mei fani.A zis am dat niste autografe prin Antalya,unde am fost recunoscut intr-un supermarket,de catre niste fanatici turci,suporteri ai echipei BJK.Stiau ca am fost jucator la Petrolul Republican si ca am marcat 35 de goluri.Hac zi zat,ciudosilor!
Comentariu scris de: cla, la data de 10.02.2010, ora 23:00
"U" Cluj
Comentariu scris de: dictatorul vivi, la data de 10.02.2010, ora 22:47
Comentariu scris de: andrei, la data de 10.02.2010, ora 22:38
Comentariu scris de: nume, la data de 10.02.2010, ora 22:27
sau explicati mai bine cum de la stemele clubului mereu aparea litera d.
verificati avea dreptate cel de mai jos.
Comentariu scris de: eu, la data de 10.02.2010, ora 21:42
Comentariu scris de: sisu, la data de 10.02.2010, ora 21:29
Comentariu scris de: Cu Petrolul pana mor, la data de 10.02.2010, ora 21:27
Comentariu scris de: Mecaz, la data de 10.02.2010, ora 21:10
Comentariu scris de: altzalauan, la data de 10.02.2010, ora 21:06
Comentariu scris de: OCTAV PREDA, la data de 10.02.2010, ora 20:54
Comentariu scris de: octav preda, la data de 10.02.2010, ora 20:28
Comentariu scris de: braileanu, la data de 10.02.2010, ora 20:24
Comentariu scris de: panaramelor, la data de 10.02.2010, ora 19:00
Comentariu scris de: marius boss, la data de 10.02.2010, ora 18:25
Comentariu scris de: marius boss, la data de 10.02.2010, ora 18:21
Comentariu scris de: STEFAN, la data de 10.02.2010, ora 17:28
RAMANE DE VAZUT CE SE VA INTAMPLA DIN VARA.
Comentariu scris de: bogdan_, la data de 10.02.2010, ora 15:16
Comentariu scris de: fcp1924, la data de 10.02.2010, ora 14:55
Comentariu scris de: a, la data de 10.02.2010, ora 14:31
Nationala in GALBEN
Comentariu scris de: alx, la data de 10.02.2010, ora 14:31
Nationala in GALBEN
Comentariu scris de: Ionut Brasov, la data de 10.02.2010, ora 13:43
eu unu abia astept sa promoveze sa pot merge si eu la un meci fiindca mi-e greu sa ajung in Ploiesti, mai ales fiindca o echipa de talia Petrolului se "bate" cu echipe fara istorie, traditie si miza!
Salutari tuturor petrolistilor, Hai Petrolul !
Comentariu scris de: spectator, la data de 10.02.2010, ora 13:29
@ Barba. cat despre meciul dintre cluj si dinamo , ai dreptate.
Bafta
Comentariu scris de: Barba, la data de 10.02.2010, ora 13:23