Amicalul disputat astăzi pe sinteticul din Ştefan cel Mare între Dinamo II şi Dacia Mioveni a fost un meci fără istoric. Chiar dacă dinamoviştii s-ar putea scuza că testează în continuare jucători, diferenţa de valoare dintre cele două echipe a fost mai mult decât evidentă, scorul de 4-0 de la finalul meciului reflectând clar acest lucru.
După o primă ocazie la poarta veteranului Ilie, în primele minute ale meciului, elevii lui Costel Orac au fost băgaţi în corzi de către argeşenii de la Mioveni. A fost mai mult decât evident pentru toţi cei prezenţi că Dacia a devenit o forţă a celui de-al doilea eşalon. Jocul argeşenilor a fost cursiv, s-a văzut că jucătorii lui Marian Pană se simt pe teren, pasele ajungând mereu la destinaţie. Cuplul de atacanţi Boroiban - Ionescu a fost un pericol permanent pentru poarta dinamoviştilor, sprijiniţi foarte bine de pe flancuri de Coşereanu şi Ayza.
În schimb, Dinamo II a mers în gol, dintre cei doi atacanţi, mai activ fiind fostul jucător al Juventusului, Vâlcu. De altfel, flancul drept a fost cel care a funcţionat cel mai bine la dinamovişti, pe parcursul primei reprize. Cu atât de puţin timp rămas până la startul returului, Costel Orac va avea o misiune foarte grea în a injgheba o echipă care să îndeplinească obiectivul de evitare a retrogradării.
Scorul a fost deschis de noua achiziţie a Daciei, Claudiu Ionescu care l-a executat elegant cu o scăriţă pe Oprea. Era minutul 36 şi meciul a continuat în nota de dominare a argeşenilor. Finalul primei reprize, care a durat mai bine de o oră, a adus încă două goluri, ambele avându-l drept "coautor" pe portarul dinamovist. Prima dată şi-a indus în eroare colegii, când a strigat că iese el la minge, dar a uitat să o facă şi Boroiban nu a putut refuza cadoul. A doua oară, la o lovitură liberă executată de pe stânga, a admirat zborul mingii prin careul său şi fundaşul Daciei, Stoica, a îndeplinit o formalitate. Aş fi nedrept dacă nu aş aminti că Oprea a avut şi o intervenţie de zile mari, între cele două goluri, atunci când Ionescu a pătruns în trombă în careu, iar portarul dinamovist a avut o paradă de zile mari, din situaţie de 1 la 1.
Repriza a doua a adus schimbări în ambele tabere, Costel Orac păstrându-l pe teren doar pe nefericitul Oprea. Jumătate de oră i-au suportat tehnicienii dinamovişti pe cei doi stranieri testaţi în atac în repriza a doua. "Prezenţa" lor pe teren s-a concretizat în câteva "ciocniri" cu mingea şi atât. Mult prea puţin pentru a juca măcar în Liga a III-a, darămite în al doilea eşalon. Noul intrat între buturile dinamoviste, juniorul de 17 ani Dănciulescu, a "bifat" şi el un gol, şutul lui Vladu de la 11m puţin lateral fiind greu de parat.
Concluziile finale ale acestui meci sunt simple. Dacia Mioveni a fost un Ferrari, în timp ce Dinamo II a fost o Dacie. Mioveniul va avea un cuvânt greu de spus în returul celui de-al doilea eşalon, cele trei puncte în minus pe care le are faţă de ocupanta celui de-al doilea loc promovabil (ocupat acum de UTA) nefiind greu de recuperat. În schimb, Dinamo II va avea mult de tras pentru a se putea gândi la evitarea retrogradării, lipsa de omogenitate vizibilă astăzi, fiind un mare dezavantaj pentru echipa lui Costel Orac.
Caseta meciului:
Dinamo II - Dacia Mioveni 0-4 (0-3) Ionescu 36, Boroiban 60, Stoica 65, Vladu 105
Dinamo II
R1: Al. Oprea - Ferdin (33 Fodor), Soare, Albert,
Renţea - Marcu, Dragalina, Todea, Ct. Stan - Vâlcu, M. Ştefan
Dinamo II
R2: Al. Oprea (95 Dănciulescu) - Topor, Ioniţă,
Botea, Cozea - C. Sandu, Gheorghiu, Nemţescu, Bucuroaia - Touré
(101 Pavăl), Savcenko (101 Neagu)
Antrenor: Costel Orac
Mioveni
R1: I. Ilie - Moşteanu, Olteanu, Stoica, Baicu -
Ayza, Săndulescu, Nistor, Coşereanu - Cl. Ionescu, Boroiban
Mioveni
R2: O. Popescu - Moşteanu (83 Pătru), Miulescu,
Stoica (96 Cojocaru), Baicu (83 Vladu) - Enache, Nistor (90 Lircă),
Năuiu, Coşereanu (100 Huzuneanu) - Ayza (103 Mormolea), Cl. Ionescu
(90 Nilă)
Antrenor: Marian Pană
Articol şi foto de Mihai ANDRIEŞ






































































Comenteaza articolul / 14 comentarii
Comentariu scris de: GabYtZzu, la data de 23.02.2010, ora 16:07
Comentariu scris de: Dumitru Rafael, la data de 21.02.2010, ora 12:38
Comentariu scris de: fan dacia mioveni, la data de 19.02.2010, ora 23:42
Comentariu scris de: ProB, la data de 19.02.2010, ora 21:38
Comentariu scris de: jan, la data de 19.02.2010, ora 21:35
Comentariu scris de: pt suporter dacia, la data de 19.02.2010, ora 20:31
Comentariu scris de: suporter dacia, la data de 19.02.2010, ora 18:42
Comentariu scris de: ARAD, la data de 19.02.2010, ora 15:30
Comentariu scris de: iioano, la data de 19.02.2010, ora 10:45
Comentariu scris de: ciine ud, la data de 18.02.2010, ora 19:12
Comentariu scris de: CANCAN, la data de 18.02.2010, ora 13:18
Comentariu scris de: bani pe internet, la data de 18.02.2010, ora 08:40
https://www.gomezpeerzone.com/Apply.aspx?Referrer=cristi87
Comentariu scris de: nasol, la data de 17.02.2010, ora 22:38
Comentariu scris de: ssssss, la data de 17.02.2010, ora 21:24