Aşa cum a anunţat la conferinţa de presă de după partida cu Dunărea Giurgiu, Valeriu Răchită a luat primele măsuri în ceea ce priveşte lotul de jucători, renunţând la serviciile fotbaliştilor Robert Elek, Sergiu Jăpălău şi Mihai Ţurcan. Decizia managerului ploieştenilor se înscrie într-un plan amplu de reconstrucţie al echipei, care va continua din iarnă.
"Am ajuns la concluzia că nu ne mai putem baza pe ei, aşa încât am decis să întrerupem colaborarea de comun acord. Mai sunt şi alţi jucători care au primit un ultim avertisment şi vreau să înţeleagă că trebuie să-şi schimbe atitudinea pentru a avea un viitor la această echipă. Aşa cum am mai spus, ne dorim cu totul altceva la Petrolul. Vrem să fie respectate istoria, imaginea, palmaresul clubului, să fie respectate fostele glorii care vin, meci de meci, în tribună. Vor juca aici doar aceia care vor demonstra că merită cu adevărat să apere clubul Petrolul, care vor fi cu sufletul alături de echipă, şi cu care cred eu că vom putea să ne atingem obiectivele de performanţă", a explicat Vivi Răchită.
Managerul "galben-albaştrilor" a avut un mesaj şi pentru suporteri. "Îi rog să-şi aducă aminte ce am discutat în vară, atunci când am spus că vom încerca să promovăm, dar că nu acesta este obiectivul nostru principal în acest an. Să nu se uite problemele financiare cu care ne-am confruntat, deoarece cu zece zile înainte de începerea campionatului noi nici nu eram înscrişi, iar primii bani au venit după ce am debutat în noul sezon. Palmaresul, sigla, OSIM-ul le-au revenit ploieştenilor şi vrem, în primul rând, să creem o echipă pentru ei, să construim un club profesionist, şi cred că suntem pe drumul cel bun" a conchis Vivi Răchită.
Articol scris de Marian DIMA








































































Comenteaza articolul / 85 comentarii
Comentariu scris de: Forever Poiana, la data de 28.11.2009, ora 11:10
Comentariu scris de: TEO, la data de 25.11.2009, ora 19:23
Comentariu scris de: PariuriOnline, la data de 25.11.2009, ora 16:00
Mult succes!
Comentariu scris de: Lup, la data de 25.11.2009, ora 12:09
Comentariu scris de: Raspunsul nostru, la data de 25.11.2009, ora 11:40
Comentariu scris de: raspunsul si al nostru, la data de 25.11.2009, ora 10:02
Comentariu scris de: elek robert , la data de 25.11.2009, ora 09:47
Comentariu scris de: Raspunsul nostru, la data de 24.11.2009, ora 23:56
Comentariu scris de: TEO, la data de 24.11.2009, ora 22:56
Comentariu scris de: otelul galati, la data de 24.11.2009, ora 22:44
Comentariu scris de: SingSing1921, la data de 24.11.2009, ora 21:16
Comentariu scris de: robertino elekino, la data de 24.11.2009, ora 20:46
Comentariu scris de: alexbereasca, la data de 24.11.2009, ora 19:12
Comentariu scris de: alexxbereasca...LUPII, la data de 24.11.2009, ora 19:11
Comentariu scris de: ANDREI, la data de 24.11.2009, ora 18:27
Comentariu scris de: caztarr, la data de 24.11.2009, ora 17:59
Comentariu scris de: sponsoru, la data de 24.11.2009, ora 12:51
Comentariu scris de: eu, la data de 24.11.2009, ora 12:45
Comentariu scris de: adevar, la data de 24.11.2009, ora 12:42
Comentariu scris de: Mihnea, la data de 24.11.2009, ora 12:37
Comentariu scris de: Ivan, la data de 24.11.2009, ora 12:31
Comentariu scris de: dar, la data de 24.11.2009, ora 12:31
Comentariu scris de: gogu, la data de 24.11.2009, ora 12:29
Comentariu scris de: eu, la data de 24.11.2009, ora 12:24
Comentariu scris de: Mircea, la data de 24.11.2009, ora 11:19